Dinamica colectivă este esențială pentru succesul realizărilor tehnice, iar managementul se află, acum, in centrul strategiilor competitive.
Studenții universității urmează o suită de dişcipline gândite pentru a construi o bază de cunoştinţe in gestionarea activităţii în construcţii prin abordarea conceptelor de analiză financiară, legislaţie, strategie, resurse umane.
Extrem de căutată și plină de satisfacții și provocări, profesiunea de Manager de Proiect în Construcții implică îngemănarea de competențe tehnice, contextuale și comportamentale pe care participanții la cursurile incluse în cadrul Programului Masteral Managementul Proiectelor în Construcții le acumulează și le dezvoltă pe parcursul celor doi ani de studiu.
În urma obținerii din partea Asociației Internaționale de Managementul Poiectelor – IPMA a certificării IPMA Registered Education Programme cursurile de Master în Managementul Proiectelor în Construcții oferite de Universitatea Tehnică de Construcții București au căpătat recunoașterea calității, fiind singurul program masteral din ţară recunoscut prin calitatea şi conţinutul său la nivel internaţional.